Moda dupa pandemie

Mi se pare ca incepem usor-usor sa traim din nou si sa luam in calcul ca exista viata si dupa pandemie.

Sigur ca daca incepem deja sa iesim din casa, sa mergem la serviciu sau in alte parti, incepem sa ne gandim la ce vom purta. Multe voci s-au grabit sa sustina ca moda nu va mai exista. Am crezut si in perioada grea de izolare ca moda nu va muri niciodata. De ce? Pentru ca oamenii si in special doamnele, au descoperit cu siguranta importanta starii de bine pe care ti-o oferea o tinuta frumoasa sau o coafura atunci cand ieseai din casa. Oamenii au avut in sfarsit ocazia de a experimenta cum este sa-ti traiesti viata in pijamale si se pare ca acest lucru care parea absolut idilic in zilele incarcate de taskuri si stres, nu a fost apreciat decat o perioada foarte scurta. Deja am iesit afara si am vazut doamne elegante, rochii de vara, pantofi cu toc, genti si multe, multe accesorii, semn ca doamnelor le-a fost cu adevarat DOR sa se imbrace frumos.

 

Cum va fi moda vara asta?

In primul rand, deja stiti, mastile noastre vor fi adevarate declaratii de stil. Masca este obligatorie in anumite situatii reglementate de lege,  asa ca sunt sigura ca oamenii vor incepe usor usor sa-si adapteze aceste masti la propriul stil. Apoi, cred ca vom vedea o explozie de culoare. Dupa luni de stat in casa vom vrea sa ne scufundam in culoare. Vom vrea sa imprumutam din veselia si optimismul culorilor stridente. Avem nevoie sa ne simtim din nou plini de energie si gata sa ne facem iar planuri!

Cred insa ca ne vom bucura de tendintele creionate deja pe marile podimuri ale lumii, in ciuda pandemiei, precum:

  • bermudele fanteziste – din diverse materiale, casual sau numai bune de purtat la birou, pana la genunchi sau putin peste, purtate cu tricouri, camasi sau sacouri.
  • rochiile midi intr-o paleta larga de imprimeuri si culori, perfecte de purtat la tenesi sau sneakersi.
  • salopetele, sport sau elegante, din jeans sau satin, cu cordoane sau curele, salopetele au revenit si sunt pregatite sa cucereasca prin lejeritatea si diversitatea croiului.
  • rochiile maxi, colorate, cu volane, cu decupaje laterale (acestea din urma sunt un must vara aceasta).
  • outfiturile de tip layering sunt din nou in, asa ca foloseste-ti creativitatea si fa suprapuneri pentru tinute de neuitat.
  • tricourile polo – perfecte pentru doamne sofisticate care aleg intotdeauna tinute simple, cu care nu pot da gres.

 

Depinde de noi de unde ne luam energia buna pentru a “salva” anul acesta! Cu optimism, inainte, va fi bine! Imbraca-te frumos si hai afara sa ne bucuram de viata, cu responsabilitatea la purtator, bineinteles!

Moda dupa pandemie