Cum prelungim durata de viata a hainelor noastre

Ai trait vreodata sentimentul acela de a avea un tricou, o rochie sau o camasa preferata si sa faci o prostie si sa o distrugi? Prin prostie inteleg sa-l bagi la spalat la o temperatura nepotrivita, sa-l atingi de clor, sa il parlesti cu masina, etc. Ca sa evitam „tragedii” de acest gen am pregatit o lista cu sfaturi legate de intretinerea hainelor pentru prelungirea duratei de viata a acestora.

Incepem prin cel mai simplu sfat:

  • Citeste eticheta aflata in interiorul hainelor, acolo unde apare semnul de curatare chimica, nu sta pe ganduri, indiferent la ce program special le-ati baga la masina de spalat, le veti strica! Alege curatatoria profesionala Ecoclean din AFI Ploiesti si ai siguranta ca hainele care necesita acest tip de curatare, nu vor fi stricate!
  • Excluzand curatarea chimica, veti vedea ca pe fiecare eticheta in parte gasiti temperatura la care sa spalati hainele. Respectati-o intocmai ca sa nu aveti surprize neplacute, gen modificarea formei sau distrugerea anumitor insertii, perle, paiete, etc!
  • Sorteaza hainele si pregateste-le de spalare! Chiar daca risti sa faci razboi in casa, e important sa rastorni toate hainele si sa le selectezi in functie de culori si texturi, de aceea e mult mai eficient sa iti faci un obicei din a baga la spalat o data pe saptamana, o sa se stranga haine suficiente de aceeasi culoare si in felul acesta faci si economie la apa si curent, nebagand de mai multe ori haine foarte putine!
  • Hainele albe necesita ingrijire deosebita, asa ca sorteaza-le, verifica daca au pete, curata-le mai intai pe acelea cu solutii speciale (ideal ar fi ca petele sa fie curatate imediat ce au loc “accidentele” ca sa nu se impregneze in textura. Au aparut produse speciale pentru scoaterea petelor, prietenoase cu materialele delicate. Aveti grija la inalbitorii cu clor, pe tesaturi delicate pot face „ravagii”.
  • Evitati piesele din care poate iesi culoare, de exemplu blugii sau hainele in culori extrem de intense!
  • Hainele foarte murdare trebuie bagate separat la programe speciale care includ prespalare.
  • Asternuturile si prosoapele se spala impreuna, daca sunt albe, ele suporta inalbitor!
  • Foarte important, pentru evitarea deteriorarii anumitor piese, este sa incheiati fermoarele, sa deschideti nasturii si sa goliti buzunarele! Personal mi-am stricat haine avand servetele sau diverse hartii in buzunare, acestea s-au lipit pur si simplu de haine.
  • Uscarea hainelor! Eu recunosc, am uscator de haine separat de masina de spalat, cumparat din magazinul EMAG AFI Ploiesti. Am facut obsesie pentru el caci e minune curata mai ales iarna, dar nu toate hainele pot fi uscate in el. Puloverele de lana, casmir, fustele sau rochiile din materiale delicate, plisate, texturile din piele, prefer sa le pun la uscat pe sarma de pe balcon. Materialele delicate ies deformate si mult mai mici.
  • Calcatul hainelor necesita de asemenea atentie. Aceeasi regula, citeste eticheta si adapteaza temperatura materialului. Sunt persoane care usuca hainele pur si simplu pe umeras, personal, nu sunt adepta acestei tehnici, mi se pare ca se vad ca sunt necalcate. Hainele delicate pot fi calcate cu un steamer caci acesta are rolul de a umple fibrele cu abur in loc sa le preseze. Sunt insa multe haine, de exemplu camasile, pantalonii, lenjeriile de pat pe care nu le pot calca decat traditional cu fierul de calcat.
  • Redu frecventa de spalare. Exista haine precum pantalonii, fustele sau anumite pulovere care pot fi purtate de mai multe ori inainte de a fi curatate.
  • Opteaza pentru programe mai scurte, 30-40 de minute, vor fi suficiente pentru haine care nu sunt foarte murdare si au nevoie mai mult de o improspatare.
  • Depoziteaza hainele adecvat! nu le aglomera, pune puloverele pe rafturi, fereste-le de umezeala si cumpara-ti umerase de calitate care sa nu strice forma hainelor!
Cum prelungim durata de viata a hainelor noastre