Sanzienele. Zi cu povesti miraculoase si ii nemuritoare.

Poporul roman iubeste semnele si traditiile. Eu nu imi amintesc de sarbatoarea Sanzienelor sub acest nume, ci de Dragaica (asa se mai numeste). Imi amintesc ca atunci cand eram mica mama era foarte stricta cu insemnatatea acestei sarbatori. Imi amintesc o patanie de la tara, odata, pe 24 iunie mi-am cusut un nasture la o camasa. Mi-o amintesc pe bunica care m-a vazut si mi-a descusut efectiv nasturele ca sa „nu se supere ielele” ca nu le respectam sarbatoarea.

Cu siguranta ziua de 24 iunie este o zi incarcata de magie si mister. Desi nascuta intr-un cult stravechi, presimt ca va mai dainui mult timp peste noi, mai ales ca de cativa ani in aceasta zi este celebrata Ziua Iei. Despre Ia traditionala am stat de vorba cu Laura Ioana Nicolau, un om care zi de zi, prin proiectul ei de suflet LinIA13, coase centimetru cu centimetru in lunga istorie a iei care, asa cum ea spune, nu trebuie uitata ci dusa mai departe cu bucurIE.

 

L.C.: Cum iti amintesti tu, la tine in poiana, Ziua de Sanziene?

L.I.N.: Ceea ce sarbatorim acum pe 24 iunie, in fiecare an, datorita comunitatii La Blouse Roumaine, care a reunit iubitoare si purtatoare de bucurIE din Lumea intreaga (asa cum ii spun eu bluzei dragi, traditionale romanesti, realizata manual), este cumva diferit de ceea ce pastrez eu in amintire, din Poiana mea, de sarbatoarea Sanzienelor. Mergeam pe dealuri si culegeam florile de Sanziene, veneam acasa, ne faceam coronite si era cumva un prilej pentru a sarbatori frumos, cu bucurie, o zi de vara, dincolo de ceea ce reprezinta aceasta zi in traditia populara.

 

L.C.: Povesteste-ne putin despre reinvierea vesmantului traditional. In epoca tehnologizarii mai sta cineva sa migaleasca la ii?

L.I.N.:  Da, si nu ne intoarcem la traditie doar pentru a evada din “colivia” orasului, a tehnologizarii si robotizarii excesive. O facem pentru ca simtim, pentru ca ne regasim, pentru ca ducem mai departe o traditie de familie pe care ne dorim sa o rostogolim peste timp si sa o incarcam de insemnatate, sa reinterpretam, sa adaptam vremurilor, dar sa purtam si sa transmitem, mai presus de moda, tendinte, valuri care trec.

 

L.C.: Care este “drumul” pe care il parcurge Ia de la bucata de panza topita la produsul finit? Ce inseamna munca asta in timp (in ore)?

L.I.N.: Lucram cu acul si cu firul de matase/bumbac, pe panza naturala, fabricata in Romania, pe care se cosea si odinioara. Acest aspect este foarte important si tinem la materia prima romaneasca, pentru a rezulta un produs 100% autentic. De la croiala bucatilor din care este compusa o ie si pana la etapa finala-spectacol, cum imi place sa o numesc, si anume incretul din jurul gatului, povestea se scrie in saptamani, si nu implica doar ore de lucru manual, ci multa emotie cusuta si transmisa catre purtatoare. In functie de complexitatea broderiei, pot fi saptamani sau luni, migala si pasiune, fara de care rezultatul ar fi doar o IE, fara bucurIE.

 

L.C.: Crezi ca se duce industria fashion romaneasca catre o readapatare a costumului popular romanesc?

L.I.N.: Da. Tendintele locale si nu numai, sunt cumva in directia reinterpretarii motivelor traditionale, a elementelor aplicate pe piese vestimentare. Designeri autohtoni dar si branduri mass-market au defilat cu astfel de piese vestimentare care au atras atentia publicului iubitor de Romania si de ceea ce inseamna Fabricat in RO. De la piese de inspiratie folclorica integrate in tinute moderne la mix and match-uri inedite, IA este versatila.

 

L.C.: Sa presupunem ca mergem in mall sa cautam 4 piese vestimentare pe care tu le poti integra intr-un outfit care sa continua IA romaneasca. Ceva actual, fashion, cool! Ce ai alege pentru zi? Dar pentru o tinuta de seara?

L.I.N.: O iau ca pe o invitatie si abia astept! Insa, putem puncta cateva piese pe care le port in combinatia cu IA si pe care le-as alege oricand din vitrina magazinelor, intr-o plimbare prin mall. Imi place sa port piese contrastante si chiar daca IA reprezinta un element statement intr-un outfit, as purta mereu paiete si as alege o fusta sau pantaloni, bluejeans scurti, pentru vara. Si putem vorbi atat despre sneakers (preferatii mei), bocanci sau ciocate inalte, pentru un countryside look sau mai bine zis, cowboy look. Pentru un outfit autentic, care sa pastreze liniile un port popular insa, o fusta pana la nivelul gambei si stiletto. And you are ready to go! Si… sa nu uitam bucurIA acasa! Fiti autentice, fetelor!

Sanzienele. Zi cu povesti miraculoase si ii nemuritoare.